Limba istroromână.html



istroromână () †
A creat prin:	{{{creator}}} în {{{an}}}
Scop:	{{{scop}}}
Vorbită în:	Croaţia
Regiuni:Vorbită în:	Europa Centrală
Perioadă existenţiei:	{{{perioadă}}}
Număr de vorbitori:	limbă maternă: 500 la 1500
Loc:
Sistem de scriere:	alfabetul latin
Tipologie:	SVO, liberă
Clasificare:	limbi indo-europene  italice   romanice    romanice de est     istroromână
Statut oficial
Oficială în:	nici una
Reglementată de:	nici una reglamentare oficială
Coduri de limbă
ISO 639–1	{{{iso1}}}
ISO 639-2	{{{iso2}}}
ISO 639-3	ruo
SIL	{{{sil}}}  en
SIL	{{{sil2}}}
Text în limba
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - Art.1 {{{text}}}		Tatăl nostru {{{text}}}
Transliteraţie {{{transliteraţie}}}
Limbă - Listă de limbi - Lingvistică
Vizitaţi Wikipedia [[:{{{code}}}:|în istroromână]]!
{{{hartă}}}
Această pagină poate conţine caractere Unicode.

Localizarea istroromânilor în Peninsula Balcanică

După unii lingvişti^[1], istroromâna este o limbă aparte aparţinând subgrupului de est al limbilor romanice, la fel ca româna, aromâna şi meglenoromâna. Alţi lingvişti^[2] consideră că istroromâna este un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, aromân şi meglenoromân.

Vorbitorii acestei limbi sunt istroromânii.

Istroromâna este vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria, în partea de nord a Mării Adriatice, în Croaţia, de către o populaţie ai cărei membri îşi zic vlåş^[3] sau rumâń (varianta rumâri), dar care sunt numiţi ćiribirci sau ćići de către croaţi şi istroromâni sau vlahi istrieni de către lingvişti.

Multe sate au nume româneşti cum ar fi: Jeiăn, Şuşńeviţe, Buzet (de la „buză”), Katun (cătun), Gradinje (grădină), Letaj, Sucodru (de la „codru”), Costârcean (nume românesc de persoană).

Din cauză că istroromânii nu sunt recunoscuţi oficial ca minoritate etnică în Croaţia, o statistică oficială nu există, datele fiind pur estimative. Un studiu din 1994^[4] estimează numărul lor între 555 şi 1500. Cartea roşie a limbilor în pericol a organizaţiei internaţionale UNESCO aminteşte despre limba istroromână ca fiind „grav periclitată”, întrucât nu există nici învăţământ, nici presă scrisă în această limbă. Numărul istroromânilor a scăzut mai ales după al doilea război mondial prin emigrare şi prin asimilare de către populaţia majoritară. O oarecare speranţă o reprezintă Asociaţa Culturală a Istroromânilor "Andrei Glavina", înfiinţată în 1994.

modifică Istorie

Istroromâna este ultima care s-a desprins din protoromână. Se presupune că istroromânii s-au aşezat în Istria în secolul al XII-lea, deoarece atunci este menţionat un domnitor al Istriei pe nume Radul (probabil un nume românesc). Totuşi, primele atestări documentare elocvente ale istroromânilor datează din 1329, când cronicile sârbe vorbesc despre o populaţie vlahă în regiune. Aceasta sugerează că istroromânii au sosit în Istria în secolul al XIV-lea sau mai înainte. Locul de origine se bănuieşte că ar fi bazinul munţilor Carpaţi. Unii lingvişti (printre care şi Ovid Densuşianu) sunt de părere că istroromânii au venit în această regiune din Transilvania sau din Serbia, acum aproape 1000 de ani.

Primele atestări ale istroromânei sunt o listă de sintagme şi două propoziţii (urări) traduse în latină sau în italiană, notate într-o lucrare de istorie despre Triest a lui F. Irineo della Croce, apărută la Veneţia în 1693. Următoarele atestări, mici texte izolate, apar abia la începutul secolului al XIX-lea. Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea sunt publicate culegeri importante de literatură populară: basme scurte, snoave, proverbe, mai puţin poezii.^[5] Singura lucrare cultă este un almanah cu texte traduse din română şi influenţate de aceasta.^[6]

Între primul şi al doilea război mondial au fost câteva încercări efemere de introducere a limbii române în învăţământ.

Reprezentarea istroromânilor (cele două pete în culoare gri, fiecare reprezentând una din cele 2 areale locuite de istroromâni, respectiv cele două graiuri: nordic şi sudic) pe o hartă etnică a Istriei din 1910)

modifică Varietăţi regionale

Istroromâna are două graiuri (vezi harta alăturată):

• în nord: graiul din Jeiăn (în croată Žejane), vorbit numai în acest sat, unde trăiesc în prezent 140 de istroromâni
• în sud: graiul din valea râului Raşa, de pe versantul sudic al muntelui Učka, la circa 80 km la sud de Jeiăn, vorbit în satele Susńeviţe sau Şuşńeviţe (în croată Šušnjevica), Noselo sau Nosela (Nova Vas), Bârda (Brdo), Sucodru (Jesenovik) şi în câteva alte localităţi cu mai puţin de zece familii istroromâne fiecare.

modifică Particularităţi ale istroromânei în comparaţie cu româna

modifică Scriere şi fonologie

Istroromâna se scrie cu alfabetul românesc, inclusiv cele două litere (î şi â) pentru [ɨ], dar are în plus trei litere, pentru a reda sunetele specifice acestei limbi:

• å – prononţată aproximativ [wɔ], ca în cuvântul englez „water”
• l’ – [ʎ] – l muiat, ca în „leac”, în graiul maramureşean
• ń – [ɲ] – n muiat, ca în „neam”, în graiul maramureşean

În rest, fonologia istroromânei nu este prea diferită de cea a românei. Câteva particularităţi:

modifică Morfologie

Particularităţile morfologice ale istroromânei sunt în mare parte datorate puternicei influenţe a limbii croate.

modifică Substantivul, adjectivul şi adverbul

Opoziţia substantiv cu articol hotărât ~ substantiv cu articol nehotărât a slăbit, articolul hotărât fiind folosit şi acolo unde în mod normal s-ar folosi articolul nehotărât:

Alte particularităţi:

Tot sub influenţa croatei, ca adverb se foloseşte forma de neutru a adjectivului.

modifică Verbul

Istroromâna a adoptat de la croată categoria gramaticală a aspectului verbal, negramaticalizată în română. Aspectele se exprimă prin:

• prefixe: do-, iz-, na-, s-, za- care fac ca verbul să fie de aspect perfectiv
• cuvinte diferite pentru aspectul imperfectiv şi pentru cel perfectiv: mâncå (imperfectiv) – poidi (perfectiv, din croată)
• sufixe (-vei, -ui) care fac ca verbul să fie de aspect iterativ: be („a bea”) – bivei („a bea” în mod repetat)

Verbele cu aceste sufixe iterative împreună cu cele terminate în -ei (de exemplu frustichei, împrumut din germană = „a lua micul dejun”), care pot fi perfective sau imperfective, formează o categorie aparte, pe lângă cele patru conjugări existente şi în română:

• conjugarea I: cl’amå („a chema”), stå („sta”), turnå („turna”);
• conjugarea a II-a: be („a bea”), ve („a avea”), ramare, tire (ambele cu accentul pe ultima silabă, deci corespunzătoare cu variantele „a rămânea”, respectiv „a ţinea”);
• conjugarea a III-a: båte („a bate”), årde („a arde”), pl’erde („a pierde”);
• conjugarea a IV-a: durmi („a dormi”), avzi („a auzi”), fi („a fi”).

Indicativul din istroromână a pierdut perfectul simplu şi mai-mult-ca-perfectul, parţial şi imperfectul. Acesta se formează diferit de cel românesc, de la infinitiv, desinenţele fiid precedate de semivocala de legătură -i-: rugåiam („rugam”).

La indicativ prezent, în funcţie de grai, putem avea desinenţele:

La perfect compus, verbul auxiliar se plasează după participiul verbului de conjugat: rugåt-am („am rugat”).

Conjunctivul prezent este identic la toate persoanele indicativul prezent, construindu-se în general cu conjuncţia neca, din croată. Conjunctivul perfect a dispărut.

Condiţionalul-optativ are timpurile prezent perfect şi viitor. Acesta are formă sintetică, provenind din conjunctivul perfect + viitorul anterior latinesc:

Faţă de română, care are două forme de infinitiv, lungă şi scurtă, istroromâna nu are decât forma scurtă, cu numeroase valori verbale, unele specifice, de exemplu de gerunziu: åflu fete durmi („o găsesc pe fată dormind”).

Supinul cu valoare verbală nu există în istroromână.

modifică Topica

În general, topica este foarte liberă. Exemplu: de cărbun lemnu e bur såchile („pentru cărbuni e bun orice lemn”).

Istroromâna preferă topica atribut adjectival + substantiv determinat. Exemplu: ţâsta musåte fete („această fată frumoasă”).

modifică Lexic

Cuvintele moştenite din latină sunt relativ puţine, dar foarte frecvent folosite. În schimb istroromâna este cea mai permeabilă la împrumuturi dintre toate limbile romanice orientale. Cele mai multe provin din croată, dar mai sunt şi din italiană, şi din germană.

Formarea cuvintelor prin derivare este slabă. Este de remarcat prefixul res-/rez- (rezlegå), corespunzător lui des-/dez- (a dezlega).

Iată câteva cuvinte istroromâne cu echivalentele lor româneşti. Cele marcate cu asterisc sunt împrumuturi din croată, care uneori formează dublete cu cuvinte de origine latină.

modifică Exemplu de text

Iată mai jos rugăciunea Tatăl nostru în istroromână.

modifică Note

1. ^  P. Skok, Alexandru Graur, Ion Coteanu.
2. ^  Sextil Puşcariu, Emil Petrovici, Ovid Densuşianu, Iosif Popovici, Alexandru Rosetti.
3. ^  Denumire care poate crea confuzii, deoarece şi meglenoromânii îşi zic aşa, etnonimul acesta fiind uneori folosit şi pentru aromâni.
4. ^  Ethnologue
5. ^  Puşcariu, Sextil, Studii istroromâne, vol. I, Texte, Bucureşti, Cultura Naţională, 1906; Popovici, Iosif, Dialecte romîne, IX, Dialectele romîne din Istria, partea a 2-a, (Texte şi glosar), Halle A.D.S., Editura autorului, 1909; Cantemir, Traian, Texte istroromâne culese de, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959.
6. ^  Glavina, Andrei; Diculescu, Constantin, Calindaru lu rumeri din Istrie, Bucureşti, Stampa Gutemberg, Ioseph Göbl, 1905.

modifică Sursă

Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989.

modifică Bibliografie

• Coteanu, Ion, Cum dispare o limbă (istroromâna), Bucureşti, Societatea de ştiinţe istorice şi filologice, 1957.
• Kovačec, August, Descrierea istroromânei actuale, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971.
• Puşcariu, Sextil et al., Studii istroromâne, vol. II, Introducere, gramatică, caracterizarea dialectului istroromân, Bucureşti, Cultura Naţională, 1926.
• Sârbu, Richard; Frăţilă, Vasile, Dialectul istroromân. Texte şi glosar, Timişoara, Amarcord, 1998.

modifică Legături externe

• ro Un dialect care se stinge: istro-româna
• en it Istroromâna.
• en Istroromâna. O limbă din Croaţia.
• Rugăciunea Tatăl nostru, publicată de Fr. J. Sajovec, în Novice gospodarske, obertnijske i narodske, nr. 87, Ljubljana, 1856.
• it Situl Asociaţiei de prietenie italo-române „Decebal”.
• en Istroromânii din Croaţia.
• en Verbe istroromâne